2015 EVENIMENTUL FINAL IASON Thessaloniki, Grecia aprilie 22-25 AFLĂ MAI MULTE
Proiectul IASON are ca scop principal crearea unei Rețele permanente și sustenabile de instituții științifice și non-științifice, factori de decizie și instituții din domeniul privat, din țări membre ale Uniunii Europene sau din țări din afara Uniunii aflate într-una dintre următoarele două regiuni importante: Regiunea Mediteraneană și Regiunea Mării Negre. Principalele obiective ale proiectului vor fi concentrate pe utilizarea și aplicarea Observării Pământului într-unul dintre următoarele domenii:
IASON își propune atingerea obiectivelor prin fructificarea experienței câștigate în cadrul a 5 proiecte FP7: OBSERVE, enviroGRIDS, GEONETCab, EGIDA și BalkanGEONet.Fiecare dintre aceste proiecte a avut ca scop principal îmbunătățirea capabilităților din domeniul Observării Pământului, atât la nivel de cunoștințe cât și din punct de vedere tehnologic, în cadrul Uniunii Europene și a țărilor vecine cu aceasta. În timpul desfășurării proiectelor au fost stabilite legături importante cu un număr critic de institute de cercetare, organizații private și publice, factori de decizie și de implementare din regiunile Balcanică, Mediteraneeană și din jurul bazinului Mării Negre.
IASON intenționează să creeze condițiile propice pentru îmbunătățirea capabilităților de transfer a cunoștințelor și de dezvoltare a oportunităților de folosire a aplicațiilor și mecanismelor de Observare a Pământului în domenii de cercetare specifice care sunt preocupate cu schimbările climatice, eficiența resurselor și gestiunea materialelor primare.
În vederea îndeplinirii obiectivelor, IASON își propune următoarele:
IASON - Fostering sustainability and uptake of research results through Networking activities in Black Sea & Mediterranean areas |